incredere in sine

Scoala romaneasca- cu ce ramanem efectiv dupa ani buni de studiu

Cine esti si ce iti place sa faci? Este una dintre intrebarile care ne macina pe toti cel putin o data in viata. Ce am ramas oare dupa multi ani petrecuti in scoala romaneasca?

Traim intr-o tara in care sistemul comunismului a avut rasunet pana tarziu in scoli. Am fost invatati sa stam cu capul plecat in jos la scoala, fara sa comentam, fara sa intrebam nimic Noi nu aveam drepturi, ci doar obligatii. Trebuia sa invatam pe de rost tot ce ni se dicta, trebuia sa recitam poeziile cu aceeasi intonatie pe care am auzit-o la scoala. 

Profesorii nu ne-au invatat nici sa ne descoperim, nici sa iubim cartea si scoala. Era important sa stim  ce este competitivitatea, sau altfel spus, am invatat sa ne uitam doar in curtea vecinului, nu sa ne apreciem pe noi, pentru ceea ce suntem cu adevarat. Nu am reusit sa descoperim nici care sunt valorile noastre, nici care sunt aptitudinile noastre, si, cu atat mai mult, nu am descoperit domeniul  de activitate in care am putea fi cei mai buni in viata.

Scoala romaneasca ne-a invatat sa stim de toate, dar de fapt nimic clar. Am ajuns la 18 ani sa alegem o facultate la indemnul parintilor, prietenilor, sau doar pentru ca “suna bine”sau ca “era la moda”. Habar nu aveam “cu ce se mananca”, ce presupune un job in acel domeniu.

Tu ce stiai sa faci practic, cand ai iesit de pe bancile scolii?  Unde era increderea ta? Pot sa-ti spun experienta mea: increderea mea era undeva sub nivelul marii pentru ca nu stiam la ce sunt buna, nu excelam in nimic.

Foarte multi ani am simtit nevoia de a demonstra celorlalti ca pot, ca merit sa am o functie sau alta. Nevoia de aprobare a fost foarte mare. Din cand in cand, aceasta nevoie mai iese la suprafata si in prezent. Am fost invatati de cand eram mici ca ca trebuie sa demonstram  tuturor ca meritam sa fim copilul parintilor nostri buni si ca urmeaza sa fim si noi cetateni model in societate.

Cetatean model in societate…..doame cum suna….Tu ai prins aceasta perioada de “soimi ai patriei?”  

Acum, vremurile sunt diferite. Aveam pretentii de la scoala romaneasca. Incercam sa alegem scoala perfecta pentru copilul nostru. In unele scoli exista chiar si notiunea de consiliere vocationala. Sper totusi sa nu ramana doar la nivel de notiune.

Sper ca fiecare copil sa fie apreciat pentru calitatile sale si sa fie indrumat sa-si urmeze visul. Sa testeze ce inseamna fiecare meserie in parte. Sa stie clar, ce presupune, sa ai functia x, sau functia z, ce faci propriu zi de zi.

Eu m-am reprofilat profesional la 32 de ani. Am profitat de aceasta sansa la maxim. Mi-am dat seama ca niciodata nu e prea tarziu pentru a ma pune pe primul loc, ca merit sa fiu fericita.  

Si tu  poti afla cine esti, poti afla care este activitatea care iti aduce satisfactie si implinire; si tu poti urma cursurile care ti se potrivesc si poti avea viata pe care ti-o doresti. Nu trebuie sa-ti pierzi ani din viata in cautarea vocatiei. Totul e mult mai simplu decat crezi.

Incepe prin a te intreba: cine esti, ce iti place cel mai mult sa faci si unde ti-ar placea sa fii peste 5 ani. Inchide ochii si viseaza la viata ideala. Simte emotiile care apar. Nu le nega, sunt ale tale. Cu pasi mici, te poti descopri si poti ajunge pe drumul implinirii personale!

Daca vrei sa te insotesc in aceasta calatorie, m-as simti onorata. Daca vrei sa ma intrebi ceva, daca vrei sa impartasesti cu mine o anumita idee, ma poti contacta oricand.

Urmeaza-ti visul!

Comments

  1. Luisa Ionel

    Iti dau dreptate partial si partial tin sa te contrazic. Scoala romaneasca mi-a dat o cultura generala, mi-a oferit o educatie (in afara de cea primita acasa), m-a invatat sa fac fara provocarilor si sa fiu in concurenta cu mine insami pentru a-mi depasi asteptarile. M-a invatat sa nu ma multumesc in viata cu putin si ca mereu voi fi intr-o invatare continua. Cu regret iti pot spune ca in afara (vorbesc aici despre Belgia) educatia care se face in scoala este la piciorul broastei fata de scoala din Romania.

  2. Olivia Stoica

    Buna Luisa!

    Iti multumesc din suflet pentru comentariu. Apreciez mult ca ai rupt cateva minute pentru a scrie ce ai pe suflet.

    E adevarat, sunt si parti bune la scoala din Romania. E foarte important ca am invatat sa ne autodepasim. Da, sa faci fata provocarilor este un adevarat atu in orice tara traiesti. Nu neg ca sunt tari care au scoli mai slabe ca la noi.

    Cu toate acestea, exista loc de mai bine in Romania. Asta am vrut sa transmit prin acest articol. Eu imi doresc mult ca fetita mea sa beneficieze de un sistem de invatamant asemanator cu cel din Norvegia. Vreau ce e mai bun pentru ea.

    Stiu, multi zic ca fiecare e liber sa plece, sa faca ce ii dicteaza inima. Foarte adevarat. Cu toate acestea, eu cred in schimbare. In bine. Vreau sa existe si la noi empatie, vreau sa fie apreciati copiii pentru ce sunt, nu sa fie certati pentru ceea ce nu sunt. Copiii trebuie sa se joace mai mult, sa aiba timp sa traiasca, sa invete mai mult prin joc, nu sa memoreze.

    Vreau sa existe consiliere vocationala in gradinite, in scoli. Nu e normal sa iesi de pe bancile scolii si sa nu stii nimic practic sa faci, si mai mult decat atat, sa nu stii ce ai vrea/ai putea/ ti-ar placea sa faci o viata intreaga. Stiu ca exista solutii sa te regasesti profesional la orice varsta, si eu chiar recomand sa se doreasca schimbarea daca nu exista fericire, dar, tot imi doresc din tot sufletul ca atat fetita mea, cat si ceilalti copii sa nu piarda ani pretiosi din viata invatand pe de rost lucruri care se uita in cateva zile/ luni/ani.

    Iti multumesc si o saptamana minunata iti doresc!
    Olivia

Add A Comment